Maria-Cătălina, mica minune din România, primul caz ajutat de Fundaţia Cuviosul Gherontie de la Tismana

(Radiografia coloanei Mariei-Cătălina, înainte şi după operaţie)

L-am cunoscut pe Cuviosul în toamna anului 2013, când am mers la Salonic, de Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de mir. Eram cu soţia mea şi fiecăruia ne-a vorbit de întâmplări pe care le ştiam doar noi… ştia tot timpul ce gândim, de multe ori ne răspundea la gânduri sau ne zicea ce gândim…

Era înainte văzător şi tămăduitor.

În primăvara lui 2015 am plecat în Sfântul Munte cu un grup de 22 de pelerini, printre care şi Cuviosul, care a mers cu mine în maşina. Aveam o durere de urechi, luasem o ciupercă de piscină, parcă îmi dădea cineva cu cuţitul în urechi, dureri cumplite… Mă tratam de peste un an, când la o ureche, când la alta, când la amândouă, am fost la doctori prin toată ţara. Cum intram în contact cu apă de piscină se reactiva. I-am zis să se roage şi pentru mine să-mi treacă durerea, luam antibiotice, aveam un preparat soluţie, pe care îl puneam în fiecare ureche dimineaţa şi seara. Cei care l-au cunoscut pe Cuviosul ştiu ce o să spun mai departe. Şi-a frecat mâinile, cam 20-30 de secunde, după care a ridicat mâinile spre cer, cum face preotul la Sfânta Liturghie, când roagă Duhul Sfânt să coboare, alte 20-30 de secunde, apoi mi-a pus mâinile la urechi şi după circa un minut, mi-a zis: „Da, ce-ai dragă? Că nu ai nimic!” Şi nu am mai avut nimic, nu am mai luat niciun tratament de atunci şi nici probleme nu am mai avut. Au mai fost, alături de momentul acesta, multe altele, în familia mea (şi soţia mea a povestit o întâmplare cu fetiţa noastră), iar mai nou, în „familia lărgită” a Cuviosului!

Pentru că am cunoscut sfinţenia Cuviosului şi ştim că a fost tămăduitor încă din timpul vieţii, mai mulţi din cei care l-am cunoscut am înfiinţat Fundaţia Cuviosul Gherontie de la Tismana, care să ajute în continuare şi alţi oameni în suferinţă şi nu numai asta. Ne dorim să înfiinţăm un centru pentru oamenii străzii, unde să fie trataţi omeneşte. Cine l-a cunoscut, ştie cum ne cerea bani ca să dea şi „săracul ăla, dragă, că el nu are…”, cum ne certa dacă nu mâncam toată mâncarea „că alţii nu au ce să mănânce şi noi ne batem joc de ea…” sau „dragă, de ce ai comandat atâta, dacă nu poţi să o mănânci?…”.

Şi la înfiinţare am avut o întâmplare. De obicei, în 5 zile se primeşte acordul pentru nume. La noi, trecuseră două luni şi nu primisem niciun semn. Într-o seară, înainte de culcare, l-am rugat să mijlocească să primim acordul pentru nume, aşa cum a fost „votat” de mai mulţi. A doua zi la prânz ne-a sunat avocatul că am primit acordul.

Ultima întâmplare este cu micuţa Maria-Cătălina, care are 10 ani şi a avut o scolioză foarte urată. Spun că a avut, pentru că azi nu o mai are. A fost operată de un medic italian, Luca, cu suflet mare şi iubitor de Dumnezeu, la Milano. Vreau să vă arăt cum lucrează Dumnezeu prin oameni şi cum a ajutat Cuviosul.

Maria-Cătălina suferea de foarte mult timp, a fost la foarte mulţi medici în România, în ultimii 3 ani a purtat diferite corsete, care i-au deformat şi mai mult coloana. Nu mai putea să doarmă în nicio poziţie, era pur şi simplu răsucită, coastele începuseră să-i apese pe plămâni şi exista riscul să-i perforeze plămânii.

În martie 2019 a fost programată la o intervenţie în Bucureşti, au stat o săptămână în spital, timp în care părinţii ei se ţineau după medic, pe holuri, să le spună când o operează. După o săptămână i-au trimis acasă, motivând că operaţia e dificilă, micuţa e prea slabă, să se mai îngraşe. Au zis că are şi tumori de-a lungul coloanei şi la inimă.

Ne-am hotărât să o ajutăm prin Fundaţia Cuviosului.

După ce s-au întors ei de la Bucureşti, am primit vizita unui viitor partener italian, din Bari, cu care printre discuţiile de business am adus vorba de Dumnezeu, că nu putem face nimic în viaţă fără El. Atunci mi-a zis că lui i s-a întâmplat o minune, mi-a arătat cum fiica lui, când avea 14 ani şi jumătate, a fost operată de o scolioză foarte urâtă, avea coloana în „S”, iar acum, după un an şi jumătate, a dansat pe o scenă la un concurs…

I-am zis că există şi la noi o fetiţă care are o problemă asemănătoare, l-a sunat imediat pe medic şi a programat-o la un consult în câteva zile. A văzut-o şi a zis că o operează pe 4 iulie. Maria a plecat în Italia împreună cu părinţii de pe 30 iunie, iar pe 1 iulie au început investigaţiile. S-a dovedit că nu are tumori, ci „neurofibromatoză chistică”, inclusiv la aortă, lucru care complica operaţia, pentru că exista riscul de hemoragie masivă. Părinţii erau disperaţi. Operaţia a durat 9 ore, lângă micuţă au stat 3 anestezişti tot timpul, pe lângă echipa de chirurgi, şi cu toţii au ieşit super bucuroşi că totul a decurs bine şi că nu au avut niciun moment dificil, care să le ridice probleme. Doctor Luca a exclamat că a fost o minune, că totul a decurs excelent. Maria a devenit o vedetă, tot spitalul a auzit cât de bine a mers operaţia şi cât de bine se simte.

A doua zi, prin salonul ei au trecut aproape toţi medicii şi asistenţii să o vadă, că era mica minune din România. După două zile s-a dat jos din pat şi a început să meargă. Atunci medicul a recunoscut că i-a fost frică că după operaţie nu o să mai poată să meargă, dar nu le-a spus părinţilor înainte.

Pentru că totul mergea foarte bine, nu a mai trimis-o la recuperare, şi la o săptămână după operaţie, pe 11 iulie, i-a zis că marţi, 16 iulie, o externează să meargă la Torino să-şi ia noul corset, se întorc la el, să o vadă şi pe 18 iulie 2019, la două săptămâni de la operaţie, urmează să plece acasă, deşi se pregătiseră să o ţină 7 săptămâni…

Când scriu aceste rânduri, ea este încă în spital. Toată lumea din spital spune că este o minune, că nu au mai văzut aşa ceva, cât de repede şi de uşor se recuperează, fără niciun efort… Cuviosul şi-a făcut treaba şi de data asta, e primul caz, pe fundaţie, a vrut să ne arate că e lângă noi atâta timp cât şi noi credem, ne rugăm şi acţionăm…

Ştefan

FUNDAŢIA CUVIOSUL GHERONTIE DE LA TISMANA
CF 41153680
CONTURI – CEC BANK SA:
LEI –  RO63CECEB00030RON0604523
EUR – RO73CECEB000C1EUR0604530
BIC: CECEROBUXXX
USD -RO53CECEB000B8USD0604532
BIC: CECEROBUXXX